- Demers comun la Bruxelles: România și Slovacia au înaintat oficial Comisiei Europene o cerere pentru reevaluarea statutului de specie „strict protejată” a ursului brun (Ursus arctos) la nivelul Uniunii Europene.
- Argumentul principal: Ambele state susțin că populațiile de urși au atins un nivel de conservare favorabil, iar numărul crescut al acestora a dus la o multiplicare a conflictelor om-animal, punând în pericol siguranța comunităților rurale și suburbane.
- Ce ar însemna o modificare: Schimbarea statutului din Anexa IV în Anexa V a Directivei Habitate ar permite statelor membre să implementeze măsuri de management activ, inclusiv cote de vânătoare reglementate, pentru controlul populației.
Guvernele de la București și Bratislava au lansat o ofensivă diplomatică la Bruxelles, solicitând în mod oficial Comisiei Europene să relaxeze regulile stricte care protejează ursul brun. Într-un document comun transmis în această săptămână, cele două țări argumentează că situația de pe teren s-a schimbat dramatic în ultimii ani, iar legislația europeană actuală nu mai corespunde realității ecologice și sociale.
Demersul, confirmat de surse guvernamentale pentru Digi24, vine pe fondul unei presiuni publice tot mai mari în ambele state, unde incidentele implicând urși – de la pagube materiale în gospodării și ferme, până la atacuri directe asupra oamenilor – au devenit o problemă de siguranță națională.
O populație în creștere și o directivă neschimbată
România deține cea mai mare populație de urs brun din Uniunea Europeană, estimările Ministerului Mediului din ultimul an indicând o cifră ce depășește 8.000 de exemplare, concentrată în special în arcul carpatic. Slovacia se confruntă cu o situație similară, raportând o creștere exponențială a populației și a arealului ocupat de carnivorele mari. Ambele țări invocă succesul politicilor de conservare din ultimele decenii, care au dus la refacerea speciei, dar subliniază că acest succes a creat noi provocări.
Problema centrală este statutul ursului brun în Directiva Habitate a UE, un document legislativ cheie pentru protecția biodiversității. Ursul este listat în Anexa IV ca specie de interes comunitar ce necesită o protecție strictă. Orice derogare pentru managementul populației, cum ar fi vânătoarea, este extrem de dificil de obținut și trebuie justificată riguros, de la caz la caz.
Argumentele tehnice ale solicitării comune
Potrivit informațiilor obținute de HotNews, documentul trimis Comisiei nu cere eradicarea protecției, ci o abordare mai nuanțată. Concret, se solicită trecerea ursului brun în Anexa V a directivei. Această anexă include specii a căror exploatare și prelevare din natură pot fi supuse unor măsuri de management.
O astfel de modificare ar oferi guvernelor naționale flexibilitatea de a stabili cote de intervenție anuale, bazate pe studii științifice, pentru a menține populația de urși la un nivel considerat sustenabil atât pentru ecosistem, cât și pentru comunitățile umane. În trecut, România a avut un sistem de cote de vânătoare, suspendat în 2016, o decizie care, potrivit criticilor, a contribuit la creșterea necontrolată a numărului de exemplare.
Reacții divizate: siguranță versus conservare
Inițiativa româno-slovacă este susținută de fermieri, autorități locale din zonele montane și o parte a publicului, care consideră că siguranța cetățenilor trebuie să primeze. Primari din județe precum Harghita, Covasna sau Brașov au semnalat în repetate rânduri că situația este scăpată de sub control, conform relatărilor Agerpres.
Pe de altă parte, organizațiile de mediu se opun vehement unei astfel de măsuri. Acestea avertizează că relaxarea protecției ar putea deschide calea către o vânătoare comercială la scară largă și ar submina eforturile de conservare. Activiștii susțin că soluțiile ar trebui să se concentreze pe măsuri non-letale: implementarea de garduri electrice, securizarea pubelelor de gunoi și educarea populației pentru a evita conflictele.
Comisia Europeană urmează să analizeze cererea, însă procesul decizional se anunță unul de durată și extrem de complex. Orice modificare a anexelor Directivei Habitate necesită un acord larg la nivelul statelor membre și o fundamentare științifică solidă, care să demonstreze că statutul de conservare al speciei nu va fi periclitat.
