Actorul Mihai Popescu a decedat pe scenă: Ultimele sale cuvinte
Lumea teatrului românesc este în doliu după decesul subit al actorului Mihai Popescu, în vârstă de 43 de ani, pe scenă. Evenimentul tragic a avut loc în timpul unei reprezentații a spectacolului „O scrisoare pierdută”, lăsând publicul și colegii de scenă în stare de șoc. Ultimele cuvinte rostite de actor, chiar înainte de a se prăbuși, au rămas imprimate în memoria celor prezenți.
Potrivit martorilor și declarațiilor obținute de 24h.ro, Mihai Popescu interpreta rolul lui Zaharia Trahanache. În timpul actului al treilea, la replica „…și eu sunt un om blând, un om cu inima bună…”, actorul a ezitat, a dus mâna la piept și s-a prăbușit pe scenă. Spectacolul a fost imediat întrerupt, iar medicii prezenți în sală și echipajele de urgență sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-l salva. Decesul a fost constatat la ora 21:45, conform datelor comunicate de SMURD.
Circumstanțele tragediei și reacția lumii teatrale
Decesul lui Mihai Popescu a venit ca un fulger, deși, conform unor apropiați, actorul se confrunta de mai mult timp cu probleme cardiace. „Era un profesionist desăvârșit, nu s-a plâns niciodată pe scenă, chiar dacă știam că are unele probleme de sănătate”, a declarat regizorul spectacolului, Mircea Dumitrescu, pentru Știrile ProTV, în dimineața zilei de 19 mai 2026. Publicul, inițial crezând că este vorba despre o parte a spectacolului, a realizat gravitatea situației abia în momentul în care cortina a căzut brusc, iar personalul medical a intervenit.
Colegii de scenă sunt profund afectați. Actrița Ana Maria Preda, care interpreta rolul Zoei Trahanache, a declarat cu vocea stinsă: „A fost un partener extraordinar, un om de o bunătate rară. E ireal ce s-a întâmplat. Ultimul său zâmbet, înainte de scenă, va rămâne cu mine.” Transmite Agerpres.
Un moment similar, deși nu cu un deznodământ tragic, a avut loc în aprilie 2024, când un alt actor a simțit o stare de rău pe scenă, dar a fost stabilizat rapid. Acest eveniment, relatat de HotNews la momentul respectiv, a readus în discuție importanța controalelor medicale periodice pentru artiști, având în vedere stresul și efortul fizic implicat în meseria de actor.
Mihai Popescu: O carieră dedicată scenei românești
Mihai Popescu a fost o figură emblematică a teatrului românesc, cu o carieră de peste 35 de ani. Absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică în 1990, a debutat pe scena Teatrului Național din Cluj-Napoca, mutându-se ulterior la București. A interpretat roluri memorabile în peste 50 de piese de teatru, de la dramaturgia clasică la cea contemporană. Printre cele mai apreciate roluri ale sale se numără Hamlet, Rică Venturiano și Iacob din „Take, Ianke și Cadîr”.
În 2025, Mihai Popescu a fost distins cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer, pentru contribuția sa excepțională la dezvoltarea artei teatrale din România, conform Președinției României. Criticii de teatru îl considerau un actor de o versatilitate rară, capabil să aducă profunzime și autenticitate oricărui personaj. „Era un maestru al subtilității, un actor care te făcea să crezi în fiecare replică”, a afirmat criticul de teatru Miruna Ionescu, într-un editorial publicat de Adevărul.
Moștenirea și impactul asupra comunității artistice
Dispariția lui Mihai Popescu lasă un gol imens în lumea culturală românească. Comunitatea artistică și publicul sunt în egală măsură îndurerați. Numeroase teatre din țară au anunțat că vor coborî drapelul în bernă și vor organiza momente de reculegere în memoria actorului. Ministerul Culturii a transmis condoleanțe familiei și a deplâns pierderea unui „artist de o valoare inestimabilă”.
Deși acest eveniment tragic reamintește de fragilitatea vieții, el subliniază și devotamentul artiștilor față de public și de scenă. „A murit făcând ceea ce iubea cel mai mult, pe scenă, în fața publicului său. Este o moarte de erou, chiar dacă tragică”, a comentat un spectator, citat de Digi24, la ieșirea din teatru. Ultima reprezentație a lui Mihai Popescu, în care a rostit cuvintele despre „un om blând, un om cu inima bună”, va rămâne un moment de referință în istoria teatrului românesc.
