Ubisoft a anunțat numele următorului joc din seria Assassin’s Creed

0
107
O veste mai bună pentru fanii jocurilor video nici că putea să apară! Ubisoft a anunțat oficial noul Assassin’s Creed: Assassin’s Creed Valhalla. Vestea a fost făcută publică într-un livestream de 8 ore, în care artistul Kode Abdo a realizat imaginea de teaser a jocului în Photoshop.

Aceasta înfățișează un bărbat cu barbă împletită care ține un topor la piept, bărci care navighează printre ghețari, precum și câțiva războinici înarmați. Imaginea este creată în contextul în care jocul va fi plasat în epoca vikingilor, așa cum sugerează și numele. Dacă nu te numeri printre cunoscători, ar trebui să afli că Valhalla, în mitologia nordică, este denumirea dată paradisului. De asemenea, imaginea este și un indiciu pentru conținutul jocului, întrucât se pare că luptele navale, sistemul de combat prezent și în ultimele jocuri, precum și elementele de stealth, se vor întoarce.

Dacă voiai vreodată să intri în piele unui viking, acum ai ocazia. Jocul este plasat într-o perioadă întunecată din istoria engleză. Jucătorii vor intra în pielea lui Eivor, un viking în căutarea unor noi ținuturi pentru stabilirea poporului lor. După debarcarea pe țărmurile Angliei, aceștia vor fi începe construirea unui viitor pentru ei și, de asemenea, vor fi nevoiți să lupte împotriva forțelor Regelui Aelfred din Wessex. Iată aici trailer-ul de world premiere al celui mai nou joc din seria Assassin’s Creed!

La început, trailer-ul înfățișează vikingii într-o lumină mai umană, departe de activitățile de luptători care i-a consacrat. Cu toate acestea, momentul în care regele englez decide să declare război poporului nordic pare să fie cel care va declanșa intriga jocului. Fanii jocului vor avea posibilitatea să intre în pielea unui luptător viking, să construiască așezări și să creeze alianțe. Personajul principal are atât o versiune masculină, cât și una feminină, în funcție de preferințele jucătorului. Pe lângă această opțiune, Ubisoft a oferit și informații legate de posibilitatea jucătorilor de a iniția raiduri, de a-și dezvolta așezările și puterea și de a-și extinde influența.

Pe scurt, se pare că jucătorii vor avea parte de multe surprize în încercarea lor de a ajuta vikingii să-și stabilească așezările în Anglia. Directorul de creație, Ashraf Ismail, a declarat că asumarea rolului lui Eivor, atât ca luptător viking, cât și ca lider al unui clan, aduce după sine multe conflicte și greutăți. Jucătorii vor trebui să ajute personajul principal să creeze un nou cămin pentru poporul său și, în același timp, să conducă poporul viking spre victorie în lupta pentru putere din Anglia.

Începând cu ultimul joc din serie, Assassin’s Creed: Odyssey, lansat in 2018, Ubisoft a început să exploreze noi teritorii în ceea ce privește implicarea jucătorilor în poveste. Odyssey s-a focusat mai mult pe jocul de rol și, de asemenea, a oferit oamenilor șansa de a-și direcționa eroul către diferite decizii, pe tot parcursul acțiunii. Valhalla se pare că ar continua acest trend. Acesta se așteaptă să fie lansat pentru Xbox One, PlayStation 4, PC, Stadia, precum și pentru Xbox Seria X și PlayStation 5. Noi detalii despre Assassin’s Creed Valhalla vor fi anunțate în viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.