Cercetătorii au descoperit primul medicament care încetinește evoluția Alzheimer. Conform BBC, lecanemab este primul medicament care poate încetini evoluția Alzheimer.
Cercetările au pus capăt deceniilor de eșec și arată începutul unei noi ere de medicamente pentru tratarea bolnavilor cu Alzheimer.
Cu toate acestea, lecanemab, are un efect minim. Impactul acestuia în viața de zi cu zi este încă dezbătut. Medicamente funcționează în stadiile incipiente ale bolii așa că, fără o evoluție în depistarea bolii, mulți pacienți ar pierde ajutorul oferit de el.
Lecanemab atacă beta-amiloidul care se acumulează în creierul persoanelor cu Alzheimer. Pentru un câmp medical plin de disperare îi dezamăgiri, rezultatele ultimelor studii reprezintă pentru unii un punct de cotitură triumfător. Centrul de cercetare pentru Alzheimer din UK a declarat că descoperirile sunt monumentare.
Profesorul John Hardy, unul dintre cei mai importanți cercetători la nivel mondial din spatele întregii idei a spus că este istoric și că “asistăm la începutul terapiilor pentru Alzheimer”. Profesorul Tara Spires-Jones, de la Universitatea din Edinburgh, a spus că rezultatele cercetării de până acum au fost „o mare problemă, deoarece aveam o rată de eșec de 100%, de mult timp”.
În momentul acesta, bolnavilor de Alzheimer li se administrează alte medicamente pentru a-i ajuta la gestionarea simptomelor dar niciunul nu schimbă evoluția bolii.
Lecanemab este un anticorp asemenea celor pe care organismul îi produce pentru a ataca virusurile sau bacteriile. A fost conceput pentru a spune sistemului imunitar să curețe amiloidul din creier. Amiloidul este o proteină care se adună în spațiile dintre neuronii din creier formând plăci distinctive. El este unul dintre semnele clare ale bolii Alzheimer.
Rezultatele cercetării privind medicamentul care încetinește evoluția Alzheimer.
Studiul pe scară largă despre medicament a implicat 1.795 de voluntari cu Alzheimer în stadiu incipient. Acestora li se administrau perfuzii de lecanemab la fiecare două săptămâni.
Rezultatele, prezentate la conferința Clinical Trials on Alzheimers Disease din San Francisco și publicate în New England Journal of Medicine, arată că nu e vorba despre un leac miracol. Boala a continuat să le fure oamenilor puterea creierului, dar acest declin a fost încetinit cu aproximativ un sfert, pe parcursul celor 18 luni de tratament.
Datele sunt deja evaluate de autoritățile de reglementare din SUA. Ei vor decide în curând dacă lecanemab poate fi aprobat pentru o utilizare mai largă. Dezvoltatorii, companiile farmaceutice Eisai și Biogen, plănuiesc să înceapă procesul de aprobare în alte țări anul viitor.
Este lecanemab medicamentul care va face diferența?
Există o dezbatere în rândul oamenilor de știință și al medicilor cu privire la impactul în „lumea reală” al lecanemabului.
Declinul mai lent cu ajutorul medicamentului a fost observat folosind evaluările simptomelor unei persoane. Este vorba despre o scară de 18 puncte, variind de la demență normală la demență severă. Cei care au luat medicamentul erau cu 0,45 de puncte mai bine.
Profesorul Spires-Jones a spus că a fost un „efect mic” asupra bolii, dar „deși nu este dramatic, l-aș accepta ca un început”.
Dr Susan Kohlhaas, de la Alzheimers Research UK, a spus că a fost un „efect modest, dar ne oferă un mic de punct de sprijin” și următoarea generație de medicamente va fi mai bună.
Există și riscuri. Scanările creierului au arătat un risc de sângerare a creierului (17% dintre participanți) și umflare a creierului (13%). În general, 7% dintre persoanele cărora li s-a administrat medicamentul au trebuit să se oprească, din cauza efectelor secundare.
Întrebare crucială este ce se întâmplă după cele 18 luni de tratament, dar răspunsul este încă speculat.
Dr. Elizabeth Coulthard, care tratează pacienții la North Bristol NHS Trust, spune că oamenii au, în medie, șase ani de viață independentă, odată ce apare o deficiență cognitivă ușoară.
Încetinirea evoluției cu un sfert și ar putea echivala cu 19 luni în plus de viață independentă, „dar nu știm încă asta”, spune ea. Este chiar plauzibil din punct de vedere științific că eficacitatea ar putea fi mai mare în studiile de tratament mai lungi.
Apariția medicamentelor care modifică evoluția Alzheimer pune mari întrebări serviciului de sănătate.
Acesta nu știe dacă este pregătit sau nu să le folosească.
Medicamentele trebuie administrate la începutul bolii. Înainte de a se produce prea multe leziuni la nivelul creierului. Însă majoritatea persoanelor ajung să descopere că au boală în stadii mult mai avansate.
Acest lucru necesită ca oamenii să se prezinte la cele mai timpurii semne ale problemelor de memorie la doctor și medicii să îi trimită să efectueze teste de amiloid, fie scanări ale creierului, fie analize ale lichidului spinal, pentru a determina dacă au Alzheimer sau o altă formă de demență. În prezent, doar 1-2% dintre persoanele cu demență fac de teste.
„Există o prăpastie enormă între furnizarea actuală de servicii și ceea ce trebuie să facem pentru a oferi terapii de modificare a bolii”, a spus dr. Coulthard.
Ea a spus că, în prezent, doar cei care locuiesc în apropierea centrelor medicale mari sau plătesc în privat pot beneficia de astfel de analize.
Amiloidul nu este singurul simptom în diagnosticarea cu Alzheimer.
Oamenii de știință au subliniat, de asemenea, că amiloidul este doar o parte din imaginea complexă a bolii Alzheimer. Acesta nu ar trebui să devină singurul obiectiv al terapiilor.
Sistemul imunitar și inflamația sunt puternic implicate în boală. O altă proteină toxică numită tau este cea care se găsește acolo unde celulele creierului mor de fapt.
Ea a adăugat: „Sunt foarte încântată că suntem pe punctul de a înțelege suficient pentru a privi în întreg problema. Ar trebui să avem ceva care să facă o diferență mai mare într-un deceniu și ceva”.
Kate Lee, directorul executiv al organizației caritabile pentru Alzheimer a cerut o strategie guvernamentală pe 10 ani. Strategia vizează demența, cea mai mare criză cu care se confruntă Marea Britanie.
Ea a mai spus că lecanemab nu va avea un impact pre mare asupra persoanelor care trăiesc deja cu demență. Însă va face o diferența imensă pentru generațiile viitoare.
