Cu toate că poate părea un ingredient simplu, ciocolata are puterea de a-i face oricui ziua mai bună. Aceasta are o reputație nefericită legată de efectul său asupra siluetei, însă, în același timp, se pare că deține numeroase beneficii în ceea ce privește alte aspecte ale sănătății. De la efectele sale pozitive asupra performanțelor sportive, asupra dezvoltării fătului, în cazul gravidelor, până la menținerea sănătății mintale și reducerea deficiențelor de memorie, la bătrâni, ciocolata se face destul de ușor remarcată. Nu doar că este delicioasă, dar se pare că este și benefică asupra sănătății tale, deci vei putea să combini utilul cu plăcutul.
Dacă și tu te numeri printre oamenii care cred că nu există noțiunea de „prea multă ciocolată”, următoarele două rețete sigur îți vor face cu ochiul.
- Cheesecake cu ciocolată și unt de arahide
Ingrediente:
- ¼ cană de zahăr alb
- ½ cană de zahăr brun
- un pachet de cremă de brânză
- unt de arahide
- 3 ouă
- 100 g de smântână
- 1 linguriță de esență de vanilie
- 2 lingurițe de amidon de porumb
- 250 g de ciocolată
- 150 g de fulgi de ciocolată
- alune
- ¼ dintr-un pachet de unt
- o linguriță de sare
Mod de preparare:
- Începe prin a unge cu unt o tigaie cu pereții înalți, acoper-o cu zahăr brun și pune-o deoparte. Amestecă, într-un bol, crema de brânză cu o cană de unt de arahide. Apoi, adaugă zahărul alb, restul de zahăr brun și amidonul de porumb. Bate pe rând ouăle, după care adaugă și smântâna și esența de vanilie, până ce tot amestecul devine omogen. Topește ciocolata și adaug-o peste compoziție, după care amestecă totul cât mai bine.
- Toarnă compoziția în tigaia preparată și acoper-o cu o folie de aluminiu. Introdu tigaia la cuptor timp de 20 de minute. După aceea, scoate tigaia și las-o să se răcească. Va trebui ca blatul obținut să fie lăsat la frigider peste noapte.
- Combină alunele, fulgii de ciocolată, untul topit și sarea într-un bol mic. Întinde 3 linguri de unt de arahide pe blat și acoperă-l, la final, cu amestecul precedent.
- Tartă de ciocolată și alune
Ingrediente:
- ½ dintr-un pachet de unt
- 300 g de ciocolată neagră
- 6 ouă
- o cană de zahăr
- 60 g de alune
Mod de preparare:
- Preîncălzește cuptorul la 180°C și unge o tavă cu puțin unt.
- Topește ciocolata și amestec-o împreună cu restul de unt. După ce amestecul devine omogen, lasă-l să se răcească.
- Într-un bol, bate gălbenușul ouălelor cu zahărul, până când amestecul devine pufos. Adaugă încet ciocolata, fără să te oprești din amestecat. Adaugă și alunele și pune compoziția la o parte.
- Într-un alt bol, bate albușul ouălelor cu ajutorul unui mixer și toarnă peste acesta amestecul preparat mai devreme. Toată compoziția trebuie să fie, apoi, uniform așezată în tava pregătită și las-o la cuptor pentru 35 de minute. Lasă tarta să se răcească înainte de a o servi.
Iată, două rețete delicioase în care ciocolata este vedeta principală! Încearcă-le pe amândouă, împreună cu familia și vei vedea că acestea vor deveni deserturile voastre favorite! Poți opta pentru orice tip de ciocolată din comerț, în funcție de gusturile tale. Poftă bună și spor la gătit!
Citește și: Micul dejun in jurul lumii!