În după-amiaza zilei de 27 mai, SpaceX urmează să-și lanseze primii astronauți în spațiu. Acest zbor istoric este o etapă importantă pentru SpaceX ca parte a programului NASA. Companiile private au fost însărcinate să creeze noi nave spațiale pentru NASA, capabile să transporte astronauții către și dinspre Stația Spațială Internațională. SpaceX contribuie la program cu o capsulă elegantă, numită Crew Dragon. Deși a mai zburat de câteva ori înainte, capsula încă nu a dus oameni în spațiu.
Primii doi pasageri ai vehiculului sunt veteranii astronauți ai NASA, Bob Behnken și Doug Hurley, care au fost repartizați pentru această misiune încă din 2018. După doi ani de antrenamente pentru acest zbor, ambii astronauți sunt pregătiți să-și preia locurile din interiorul capsulei.
Astronauții Behnken și Hurley își vor croi drumul spre locul de lansare în jurul orei 13:00 ET (20:00, ora României). Cei doi vor purta costume personalizate și, pentru că aceasta este o aventură specifică lui Elon Musk, cei doi astronauți vor ajunge în locul de lansare într-un model Tesla X alb, decorat cu diverse logo-uri NASA. Odată ajunși acolo, astronauții vor lua un ascensor până în apropierea vârfului rachetei Falcon 9 și, de acolo, vor merge pe o platformă suspendată, cunoscută sub numele de „brațul de acces al echipajului”, până la intrarea în Crew Dragon.
Behnken și Hurley vor urca în interiorul capsulei, îi vor închide trapa, după care vehiculul va trebui să fie alimentat. Această parte a procesului de lansare a fost destul de controversată pentru comunitatea aerospațială. Înainte, alimentarea rachetei cu material combustibil avea loc înainte de îmbarcarea astronauților, deoarece acest proces este considerat riscant. Cu toate acestea, SpaceX optează pentru alimentarea cu aproximativ o jumătate de oră înainte de lansare, după ce echipajul este deja la bord.
Odată ce tot propulsorul va fi încărcat, SpaceX va da startul pentru lansare, aceasta fiind programată pentru ora 16:33 ET (23:33, ora României). Compania trebuie să se asigure că lansarea va avea loc exact la acel moment sau să va fi obligată s-o amâne până la o altă dată, care este stabilită pentru sâmbătă, 30 mai.
Dacă totul merge conform planului, racheta Falcon 9 va elibera capsula la aproximativ 12 minute de la decolare. Racheta va reveni înapoi pe Pământ, aterizând pe o navă din Oceanul Atlantic. Pentru următoarele 19 ore, astronauții vor orbita în jurul planetei și, în acest timp, Crew Dragon își va modifica ușor orbita prin aprinderea periodică a motoarelor. În interiorul capsulei, Behnken și Hurley vor putea dormi și, de asemenea, vor putea folosi toaleta de la bord.
Pentru andocare, Hurley va trebui să piloteze manual capsula, astfel încât să se apropie de stația spațială. Odată ajunși în apropierea sa, capsula va zbura singură spre Stația Spațială Internațională (ISS), folosind o serie de senzori și camere de fotografiat și se va agăța de un port deschis de andocare. Andocarea ar trebui să aibă loc joi, la 11:29AM ET (18:29, ora României).
Odată cu deschiderea trapei capsulei Crew Dragon, Behnken și Hurley se vor alătura astronautului NASA Chris Cassidy și cosmonauților ruși Anatoly Ivanishin și Ivan Vagner pe ISS. NASA spune că va lua decizia cu privire la data de întoarcere a echipajului în timp ce aceștia se vor afla încă în spațiu.
Citește și: Tesla – profituri mari în timpul pandemiei!