Pandemia de coronavirus va limita activitățile pe care le vor putea realiza părinții alături de copii întrucât, anul acesta, nu se vor mai organiza concerte sau concursuri specifice zilei de 1 Iunie – Ziua Copilului. Situația va fi una diferită față de anii precedenți, iar părinții vor fi nevoiți să găsească idei noi prin care să petreacă ziua alături de copiii lor.
Din fericire, sunt pregătite numeroase surprize pentru copii, de 1 Iunie, inclusiv spectacole de teatru, ateliere de creaţie, șotron online, reduceri considerabile la cărți de la editura Corint, vizite gratuite la Muzeul Hărţilor şi programe TV speciale. Pentru cei care vor să petreacă timpul în aer liber, plimbările în natură rămân cea mai bună variantă, în această perioadă.
Muzeele se deschid pentru copii
Pentru cei care vor să părăsească locuința pe 1 Iunie, o idee bună ar fi o vizită la Muzeul Hărților din Capitală, unde copiii vor avea intrarea gratuită de ziua lor. Muzeul va fi deschis pentru vizite, zilnic, între orele 10:00 – 18:00, până pe 7 iunie, inclusiv în zilele de luni și marți. Luni, de Ziua Copilului, și Muzeul “Antipa” își deschide porțile pentru vizitatori.
Spectacole online
Cei mici sunt invitați la „Spectacole de poveste găzduite de Teatrul Ion Creangă”, evenimentul fiind o selecție de spectacole ce au fost prezentate la București, în perioada 2015-2017, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii. Pe pagina de Facebook a Teatrului „Ion Creangă”, copiii vor putea urmări spectacole realizate de teatre din Rusia, Italia, Argentina, precum și producții din programul artiștilor din Cluj-Napoca. Înregistrările vor putea fi accesate timp de 24 de ore de la publicare.
Primul episod din spectacolul de teatru de animaţie „Sami într-o zi de vară”, de Antoaneta Zaharia, va avea premiera luni, de la ora 9:00. Spectacolul va fi transmis pe pagina de Facebook, pe Instagram şi pe contul de YouTube al Teatrului Odeon. Totodată, Teatrul de Animație Țăndărică a anunțat, de ziua copiilor, spectacolele „Răţuşca cea urâtă”, de la ora 10:00 și „Crăiasa zăpezii” de la ora 18:00.
Şotron online
Pe 1 Iunie, începe o ediţie specială a festivalului Şotron, organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi şi Asociaţia „Patrimoniu pentru comunitate”. Timp de trei zile, se vor publica recomandări de lectură, idei de activități, înregistrări surpriză și numeroase mesaje speciale. Evenimentul va avea și concursuri interactive, iar copiii pot primi premii constând în cărţi, jocuri şi jucării. Copiii pot avea acces la toate aceste lucruri pe site-ul sotroniasi.ro şi pe Facebook Şotron.
Festivaluri
Festivalul „Săptămâna de joacă pentru părinţi şi copii”, propune, din 1 şi până pe 7 iunie, numeroase activități distractive pentru cei mici, inclusiv numere de magie, spectacole de teatru, diferite ateliere şi workshop-uri. Transmisiunile vor fi făcute live și se pot găsi gratuit pe pagina de Facebook a hotelului Melodia din Venus.
Cărţi cu preţ redus
Editura Corint Junior anunță reduceri de 50% la toate cărţile pentru copii. De asemenea, „Festivalul Arthur”, organizat de editura Arthur, a pregătit nu mai puțin de 100 de titluri cu reduceri între 20% şi 30%, pe site.
Ziua Copilului, sărbătoare legală în care nu se lucrează!
Ziua de 1 Iunie – Ziua Copilului a devenit sărbătoare legală în care nu se lucrează, odată cu semnarea de către președintele Klaus Iohannis a decretului pentru promulgarea legii prin care a fost modificat Codul Muncii, pe 16 noiembrie, 2016. Așadar, părinții sunt liberi de Ziua Copilului și, astfel, pot petrece timpul alături de copiii lor. De la 1 Iunie, s-a anunțat deschiderea teraselor și, tot de mâine, românii vor putea merge la plajă.
Citește și: Jocuri educative și distractive pentru copii, desfășurate în casă!
[…] Ziua Copilului: iată ce activități sunt pregătite pentru cei mici de 1 Iunie! […]