Privind in urma, 2019 a fost un an in care Netflix s-a autodepasit dupa ce anul trecut a impresionat cu filmul castigator la Oscar “Rome” , anul acesta lansand filmul cu mega-buget „The Irishman” al lui Martin Scorsese, „Avengers: Endgame” de Marvel a inregistrat recorduri la box office, pe de alta parte divizivul „Joker” al lui DC a starnit o furtuna de dezbateri si in care serviciile de streaming Disney Plus si Apple TV Plus au contestat in continuare conceptul nostru fundamental despre ceea ce constituie un film.
Astfel de definitii pot avea un flux, dar ofertele in sine – de la blockbuster-uri de studio la filme independente pana la noutati directe – in streaming – le ofera criticilor de film si cineastilor motive sa fie optimisti. In timp ce Scorsese si Marvel sunt in dezacord cu ceea ce defineste o experienta cinematografica, publicul are mai multe cai de a experimenta cinematografia.
1. „Joker”
O data la ceva timp, un film iese din eterul de benzi desenate care poate si va sustine testul timpului. Este singurul film din 2019 care ne canalizeaza momentul transformandu-l intr-un vis intunecat. Spunand povestea lui Arthur Fleck, un geek deteriorat care ia legatura cu psihopatul sau interior, „Joker” exprima nelinistea colectiva a unei lumi in care nu exista nici un fel de control. In timp ce Arthur, care a aruncat ceea ce a mai ramas din sanatatea lui pentru a se alimenta cu furie, Joaquin Phoenix rade, plange, urla, implodeaza si fascineaza in performanta anului.
2. „Marriage Story”
Noah Baumbach regizeaza filme, uneori foarte bune, de 25 de ani. Dar aici, pentru prima oara, este un artist de film de bravura la scara larga, protretizand divortul unui cuplu cu un amestec atat de uimitor de specific si emotie pe care le vei simti, pana la urma, ca le cunosti ca propria ta familie . Adam Driver si Scarlett Johansson, ofera performante spectaculoase care colaboreaza cu intimitatea apasatoare, aduc mania, mandria, disperarea si pasiunea unui cuplu care isi distrug relatia si sufletele lor, chiar daca ambii se straduiesc sa ramana intregi in interior. „Marriage Story” spune povestea divortului din vremea noastra si, in acest sens, isi castiga un loc alaturi de acele filme inradacinate si pline de suferinta, „Kramer vs. Kramer” si „Scenes from a marriage”.
3. „Irlandezul”
In filmele sale anterioare cu mafioti, clasicele „Mean Streets” si „GoodFellas”, Martin Scorsese a surprins libertatea nebuna a vietii interlope si, de asemenea, pericolul nebun al acesteia. Insa, spunand povestea (in cea mai mare parte) adevarata a lui Frank Sheeran (Robert De Niro), un sindicalist transformat in asasin platit, a carui relatie cu Jimmy Hoffa devine masura mortala a loialitatii sale, Scorsese a facut o epopee criminala care se transforma intr-o poveste rece si captivanta . Mafiotii de aici, inclusiv seful de banda al lui Frank (un Joe Pesci sclipitor) si Hoffa insusi (interpretat cu maretie de Al Pacino), sunt barbati vicleni, dar sunt si armate ignorante care se ciocnesc noaptea. Fiecare minut al „Irlandezului” te tine in suspans, totusi, ceea ce ne arata este un peisaj in care jocul mortal pentru putere innabuse toate sentimentele.
4. „Diane”
In prima sa piesa dramatica remarcabila, scriitorul-regizor Kent Jones spune povestea unei vaduve, interpretata de Mary Kay Place, in varsta de 70 de ani, care locuieste intr-o comunitate stransa din Massachusetts. Ea si colegii ei au facut ceva pentru care nu au fost niciodata pregatiti (au imbatranit), iar Jones a realizat o drama profund emotionanta si agitata despre prima generatie de oameni care a ajuns la anii lor de aur, fara a renunta la visul incapatanat de romantic al tineretii. Performanta lui Place este o revelatie – Diane este bantuita de moarte, inca pe deplin in viata. Filmul, la fel ca eroina sa, este amuzant, furios, luminos si mistic.
5. „Toy Story 4”
De fiecare data cand credem ca saga „Toy Story” s-a incheiat, virtuozii Pixar gasesc o modalitate de a o face mai adanca, mai emotionanta, mai melancolica – si, impotriva oricaror sanse, la fel de primavarateca si incantatoare ca intotdeauna. Aceasta este o piesa cu totul vrajitoare, intrucat Woody si prietenii sai se gasesc blocati intr-un magazin de antichitati plin de capcane de tot felul din care trebuie sa scape. Cu toate acestea, inevitabil, apare intrebarea: Woody este el insusi un antic? Perceptia sa ca acesta si-a depasit viata de raft ca pe o piesa de teatru va vorbi oricui si-a depasit vreodata un rol in viata pentru care au crezut ca au fost facuti.
6. „Uncut Gems”
Benny si Josh Safdie au facut un thriller in New York Diamond District, avandu-l in rol principal pe Adam Sandler ca un hustler de doi bani care se baga singur in datorii si duce o viata de om de nimic incat il face pe Robert Altman sa para Capra. Anxietatea, tractiunea si vartejul spontan al camerei, strigatele care se materializeaza de nicaieri – te uiti si incerci sa acaparezi totul, si te intrebi cum, mai exact, fratii Safdie au reusit o asemenea performanta. Sandler, care joaca un pierzator al Lawn Guyland, care isi doreste sa guste viata de lux, ofera o performanta atat de intensa, incat devine un actor incredibil in fata ochilor tai.
7. „Once upon a time in Hollywood”
Tarantino urmareste povestea lui Rick Dalton (Leonardo DiCaprio), un star de televiziune, si Cliff Booth (Brad Pitt), soferul si cascadorul sau, urmarindu-i intr-o poveste lenta in Hollywoodul din 1969 si pentru o lunga perioada de timp, este cea mai incantatoare calatorie a lui Tarantino de la „Pulp Fiction”. Cu toate acestea, pe cat de mult iubesc primele doua ore ale filmului, nu pot respecta finalul fimului, in care viziunea lui Tarantino asupra familiei Manson cedeaza. intr-o pagina imbibata cu sange de dorinta-implinire istorica – un fel de “ce ar fi fost daca?” senzationalist – asta, pentru mine, incalca tot ce a venit inainte. Acestea fiind spuse, nu pot sa las „Once upon a time in Hollywood” de pe aceasta lista. Cea mai mare parte este prea gustoasa, prea captivanta, prea imposibil de uitat.
8. „Bombshell”
Inca de la revolutia culturala provocata de scandalul Harvey Weinstein, asteptam un film care sa dramatizeze in mod indiscutabil frica, dezordinea si costurile umane ale hartuirii sexuale. Asteptarea s-a incheiat: „Bombshell” este acel film. Regizat de Jay Roach, dintr-un scenariu de Charles Randolph, este un docudrama captivant plin de viata, autentic si intricat despre cum a fost Megyn Kelly (Charlize Theron), una dintre prezentatoarele vedete ale Fox News, si Gretchen Carlson (Nicole Kidman), gazda de la „Fox & Friends”, l-a doborat pe ticalosul lui mogul-titan Roger Ailes, dezvaluind adevaratul sistem de hartuire sexuala pe care-l folosea pentru a-si conduce reteaua. Filmul nu isi ascunde complicitatea eroinelor sale in difuzarea propagandei de dreapta. Cu toate acestea, prin performantele puternice ale lui Theron si Kidman, ne arata curajul pe care l-au avut pentru aceste femei sa se ridice impotriva unui imperiu TV care a devenit un cuib de hartuire sexuala, deoarece ceea ce vindea Fox News era un fel de pornografie.
9. „A hidden life”
L-ai putea numi revenirea lui Terrence Malick la forma sa de odinioara si ai avea dreptate, totusi Malick este un cineast care inventeaza o noua forma de fiecare data cand face un film. Aceasta este o poveste adevarata bantuitoare a vitejiei pe timp de razboi, insa este vorba despre cineva care nu a tras niciodata un glonte: Franz Jägerstätter (August Diehl), un fermier austriac linistit, care a refuzat sa slujeasca in armata lui Hitler, desi stia ca va fi fortat. Malick functioneaza intr-un mod de emotionalism maiestuos, care ar putea fi descris ca un art-house „Sound of Music”, dar ceea ce face este sa ne arate paradisul pe care Franz trebuie sa-l abandoneze pentru a-si urma constiinta. „A hidden life” creeaza o catedrala a simturilor si, odata intrata in ea, filmul devine o meditatie – asupra sensului si pretului bunatatii.
10. „The Report”
Ce se intampla daca ar fi fost facuta o drama politica din viata adevarata la fel de atragatoare si relevanta ca filmele din anii ’70, si nimeni nu s-a prezentat? Totul pentru ca a aterizat intr-o lume de distributie undeva intre teatru si streaming? Asta s-a intamplat cu „The Report”, un thriller in care Adam Driver il interpreteaza pe Daniel Jones, investigatorul din Senat, care a petrecut ani de zile documentand adevarul despre utilizarea americana a torturii in anii de dupa 11 septembrie. De ce sa te intorci in acele zile intunecate acum? Deoarece in reincarcarea extraordinar de detaliata si convulsiva a scriitorului-regizor Scott Z. Burns, ceea ce se intampla cu adevarat in epoca de waterboarding a fost inceputul sfarsitului statului de drept.
