Pare un miracol, dar nu au fost necesare mari salturi tehnologice. Intr-un laborator comercial de la periferia Helsinki, oamenii de stiinta transforma apa in alimente.
Printr-un orificiu dintr-un rezervor metalic, se putea vedea o spuma galbena care se agita. Este o supa primordiala de bacterii, preluata din sol si inmultita in laborator, folosind hidrogenul extras din apa ca sursa de energie. Cand spuma a fost filtrata printr-o multime de tevi si asezata pe role incalzite, s-a transformat intr-o faina galbena.
Aceasta faina nu este inca licentiata pentru vanzare. Dar oamenii de stiinta, care lucreaza pentru o companie numita Solar Foods, au avut voie sa-i ofere o degustare unui jurnalist de la The Guardian. Acesta i-a rugat sa-i faca o clatita. Au pus o tigaie in laborator, au amestecat faina cu laptele de ovaz si a rezultat o clatita. Avea gust … la fel ca o clatita.
Dar clatitele nu sunt produsul prevazut. Astfel de faini vor deveni curand materie prima pentru aproape toate. In starea lor bruta, pot inlocui umpluturile utilizate acum in mii de produse alimentare. Cand bacteriile vor fi modificate, vor crea proteinele specifice necesare carnii cultivate in laborator, laptelui si oualor. Alte modificari vor produce acid lauric – la revedere ulei de palmier – si acizi grasi omega-3 – peste cultivat in laborator. Carbohidratii care raman dupa extragerea proteinelor si grasimilor ar putea inlocui totul, de la faina de paste pana la chipsurile de cartofi. Prima fabrica comerciala construita de Solar Foods ar trebui sa functioneze anul viitor.
Calea de hidrogen folosita de Solar Foods este de aproximativ 10 ori mai eficienta decat fotosinteza. Dar, deoarece doar o parte dintr-o planta poate fi consumata, puteti inmulti aceasta eficienta de mai multe ori. Si pentru ca va fi fabricat in cuve gigant, eficienta, estimeaza compania, este de aproximativ 20.000 de ori mai mare. Toata lumea de pe Pamant ar putea fi hranita frumos si folosind o mica parte din suprafata sa. Daca, asa cum intentioneaza compania, apa folosita in proces (care este mult mai mica decat cea necesara agriculturii) este electrolizata cu energie solara, cele mai bune locuri pentru construirea acestor fabrici vor fi deserturile.
Suntem in cursul celei mai mari transformari economice, de orice fel, de 200 de ani. In timp ce argumentele se declanseaza in ceea ce priveste dietele pe baza de plante sau de carne, noile tehnologii le vor face curand irelevante. In viitorul apropiat, cea mai mare parte a alimentelor noastre nu va veni nici din animale, nici din plante, ci din viata unicelulara. Dupa 12.000 de ani de hranire a omenirii, toata agricultura, cu exceptia productiei de fructe si legume, este probabil sa fie inlocuita de ferming: producerea microbilor prin fermentarea precisa. Aceasta inseamna multiplicarea anumitor microorganisme, pentru a produce produse speciale in fabrici. Stiu ca unii oameni vor fi ingroziti de aceasta perspectiva. Exista cateva neajunsuri. Dar cred ca vine exact la timpul potrivit.
Cateva dezastre iminente converg catre aprovizionarea noastra cu alimente, oricare dintre acestea putand fi catastrofale. Defalcarea climei ameninta sa provoace ceea ce oamenii de stiinta numesc „mai multe esecuri ale cosului cu alimente”, prin undele de caldura sincrone si alte impacturi. ONU prognozeaza ca, pana in 2050, alimentarea lumii va necesita o extindere de 20% a utilizarii globale a apei in agricultura. Insa utilizarea apei este deja maximizata in multe locuri: acviferele dispar, raurile nu ajung la mare. Ghetarii care furnizeaza jumatate din populatia Asiei se retrag rapid. Incalzirea globala inevitabila – datorita gazelor cu efect de sera deja eliberate – este de natura sa reduca precipitatiile din sezonul uscat in zonele critice, transformand campiile fertile in deserturi.
O criza globala a solului ameninta chiar baza subzistentei noastre, deoarece suprafetele mari de terenuri arabile isi pierd fertilitatea prin eroziune, compactare si contaminare. Aprovizionarile cu fosfati, esentiale pentru agricultura, se micsoreaza rapid. Insectageddon ameninta esecurile catastrofale ale polenizarii. Este greu de vazut cum agricultura ne poate hrani pe toti chiar si pana in 2050, cu atat mai putin pana la sfarsitul secolului si nu numai.
Productia de produse alimentare distrug lumea vie. Pescuitul si agricultura sunt, de mult, cea mai mare cauza de disparitie si pierdere a diversitatii si abundentei faunei salbatice. Agricultura este o cauza majora a defalcarii climatului, cea mai mare cauza de poluare a raurilor si o sursa grea de poluare a aerului. De-a lungul suprafetelor vaste ale lumii, am inlocuit ecosistemele salbatice complexe cu lanturile alimentare umane simplificate. Pescuitul industrial determina colapsul ecologic in cascada in marile din intreaga lume. Mancarea este acum un teren minier moral, deoarece aproape tot ce punem in gura – de la carne de vita la avocado, branza la ciocolata, migdale pana la chipsuri de tortilla, somon pana la unt de arahide – are un cost de mediu insuportabil.
Dar la fel cum speranta se evapora, noile tehnologii care fac posibile alimentele fara ferme creeaza posibilitati uimitoare de salvare atat a oamenilor, cat si a planetei. Mancarea fara agricultura ne va permite sa redam naturii vaste zone de pamant si mare, permitand retragerea si extragerea carbonului la scara masiva.
Inseamna sfarsitul exploatarii animalelor, sfarsitul celei mai mari defrisari, o reducere masiva a utilizarii pesticidelor si a ingrasamintelor. Este cea mai buna speranta a noastra de a opri ceea ce unii au numit „a sasea mare disparitie”, dar preferam sa o numim marea exterminare. Si, daca se realizeaza corect, inseamna mancare ieftina si abundenta pentru toata lumea.
Cercetarile realizate de RethinkX sugereaza ca proteinele provenite din fermentatia de precizie vor fi de aproximativ 10 ori mai ieftine decat proteina animala pana in 2035. Rezultatul, spune acesta, va fi prabusirea aproape completa a industriei animale. Noua economie alimentara va „inlocui un sistem ineficient, care necesita cantitati enorme de inputuri si produce cantitati uriase de deseuri cu unul precis, tintit si tratabil”. Utilizand zone minuscule de teren, cu o cerinta redusa masiv de apa si nutrienti, „prezinta cea mai mare oportunitate de restaurare a mediului din istoria umana”.
Nu numai ca mancarea va fi mai ieftina, ci va fi si mai sanatoasa. Deoarece alimentele vor fi construite din ingrediente simple, alergenii, grasimile tari si alte componente nesanatoase putand fi analizate. Carnea va fi in continuare carne, desi va fi cultivata in fabrici pe schele de colagen, mai degraba decat in corpurile animalelor. Amidonul va fi in continuare amidon, grasimile vor fi in continuare grasimi. Dar mancarea va fi probabil sa fie mai buna, mai ieftina si mult mai putin daunatoare planetei vii.
Guvernele ofera uimitorea suma de 560 miliarde de lire sterline pe an in subventii pentru ferme si aproape toate sunt perverse si distructive, provocand defrisarea, poluarea si uciderea vietii salbatice. Cercetarile realizate de Coalitia pentru alimentatie si utilizare a terenurilor au constatat ca doar 1% din bani sunt folositi pentru a proteja lumea vie. Nu a reusit sa gaseasca „exemple de guverne care folosesc instrumentele lor fiscale pentru a sprijini direct extinderea ofertei de alimente mai sanatoase si mai hranitoare.”
Nici dezbaterea principala despre agricultura nu ne duce nicaieri, cu exceptia unei catastrofe suplimentare. Exista o convingere pe scara larga ca problema este agricultura intensiva, iar raspunsul este extinderea (producand mai putina hrana la hectar). Este adevarat ca agricultura intensiva dauneaza foarte mult, dar agricultura extinsa este si mai grava. Multi oameni sunt ingrijorati pe buna dreptate de extinderea urbana. Dar extinderea agricola – care acopera o suprafata mult mai larga – este o amenintare mult mai mare pentru lumea naturala. Fiecare hectar de teren folosit de agricultura este un hectar care nu este folosit pentru animale salbatice si pentru sisteme de viata complexe.
Un document in Nature sugereaza ca, pe kilogramul de produse alimentare, agricultura extinsa provoaca emisii mai mari de gaze cu efect de sera, pierderi de sol, consum de apa si poluare cu azot si fosfati decat agricultura intensiva. Daca toata lumea ar manca carne hranita cu pasune, am avea nevoie de mai multe planete noi pe care sa o producem.
Productia agricola promite o aprovizionare cu alimente mult mai stabila si mai fiabila care poate fi cultivata oriunde, chiar si in tarile fara terenuri agricole. Ar putea fi crucial sa punem capat foamei mondiale. Exista insa un obstacol: o ciocnire intre interesele consumatorului si producator. Multe milioane de oameni, care lucreaza in agricultura si prelucrarea alimentelor, isi vor pierde in cele din urma locul de munca. Deoarece noile procese sunt atat de eficiente, angajarea pe care o creeaza nu se va potrivi cu cea pe care o distrug.
RethinkX are in vedere o „spirala a mortii” extrem de rapida in industria animalelor. Doar cateva componente, cum ar fi proteinele din lapte cazeina si zerul, trebuie sa fie produse prin fermentatia pentru marjele de profit pe un intreg sector pentru a se prabusi. Potrivit acesteia, cresterea produselor lactate din Statele Unite va fi „numai falimentata pana in 2030”. Considera ca veniturile industriei americane a carnii de vita vor scadea cu 90% pana in 2035.
Desi ma indoiesc ca prabusirea va fi destul de rapida, intr-o privinta, gandul nu subestimeaza amploarea transformarii. Nu mentioneaza schimbarea extraordinara care a avut loc in productia de materii prime pentru a produce alternative la produsele vegetale, de genul pionierilor la Helsinki. Aceasta este probabil sa loveasca agricultura arabila atat de tare cat laptele si productia de carne vor afecta agricultura. Solar Foods crede ca produsele sale ar putea atinge egalitatea de costuri cu cea mai ieftina forma de proteine din lume (soia din America de Sud) in termen de cinci ani. In loc sa pompeze tot mai multe subventii catre o industrie pe moarte, guvernele ar trebui sa investeasca in a ajuta fermierii in alte forme de angajare, oferind in acelasi timp fonduri de ajutor pentru cei care isi vor pierde brusc mijloacele de trai.
Un alt pericol este concentratia potentiala a industriei alimentare fara agricultura. Ar trebui sa ne opunem cu tarie brevetarii tehnologiilor cheie, pentru a asigura cea mai larga distributie a dreptului de proprietate. Daca guvernele reglementeaza acest lucru in mod corespunzator, acestea ar putea rupe hegemonia companiilor masive care controleaza acum produsele alimentare globale. Daca nu, ar putea sa o consolideze. In acest sector, ca in toate celelalte, avem nevoie de legi anti-incredere puternice. De asemenea, trebuie sa ne asiguram ca noile alimente au intotdeauna amprente mai scazute de carbon decat cele vechi: producatorii fara agricultura ar trebui sa isi alimenteze operatiunile in totalitate din surse cu continut redus de carbon. Acesta este un moment al alegerilor de moment si ar trebui sa le facem impreuna.
Nu ne putem permite sa asteptam pasiv ca tehnologia sa ne salveze. In urmatorii cativa ani am putea pierde aproape totul, intrucat habitate magnifice precum padurile tropicale din Madagascar, Papua de Vest si Brazilia sunt taiate pentru a produce vite, soia sau ulei de palmier. Prin trecerea temporara catre o dieta bazata pe plante, cu cele mai mici efecte posibile (fara avocado sau sparanghel in afara sezonului), putem ajuta sa cumparam timpul necesar pentru a salva specii si locuri magnifice in timp ce aceste noi tehnologii se maturizeaza. Dar mancarea fara ferme ofera speranta in timpul in care aceasta lipseste. In curand vom putea sa hranim lumea fara sa o devoram.
